In Parlamentul European

Activitate intensă a tinerilor din PD-L cu ocazia şedinţei de Colegiu Director de la Bruxelles.

dsc00419

dsc004821

În perioada 14-16 iulie 2008, preşedinţii organizaţiilor judeţene şi membrii Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OT PD-L) au participat la Bruxelles la şedinţa Colegiului Director al organizaţiei, prima asemenea reuniune politică a unei organizaţii de tineret ce are loc în capitala politică a Uniunii Europene.

dsc00422

În cadrul întâlnirii, tinerii democrat-liberali au făcut propria analiză a alegerilor locale şi au creionat strategia pentru alegerile parlamentare. De asemenea Organizaţia de Tineret a PD-L şi-a propus să atragă cât mai mulţi tineri care să participe la procesul electoral, atât din postura de candidaţi, cât şi din aceea de alegători, având în vedere principiul OTPD-L ,,tinerii trebuie să-şi decidă singuri viitorul.”

dsc00425

Colegiul Director al OTPD-L a adoptat o Rezoluţie prin care solicită grupului PPE şi Parlamentul European să susţină în activitatea legislativă următoare domenii prioritare de acţiune cum ar fi: educaţie, angajare şi afaceri sociale, sport şi cultură, politică şi viaţa democratică a statului, mediul non-guvernamemtal şi guvernanţa europeană. Pentru fiecare dintre aceste domenii OTPD-L propune o serie de măsuri. Rezoluţia a fost înmânată secretarului general al PPE Antonio Lopez Isturiz.

dsc00450

În cadrul discuţiilor purtate cu liderul PPE, s-au abordat subiecte precum importanţa burselor Erasmus, care au contribuit semnificativ de-a lungul timpului la sentimentul de apartenenţă şi la implicarea tinerilor în integrarea europeană, iar OTPD-L susţine acordarea acestor burse a căror cuantum să fie în conformitate cu costul total al studiilor precum şi cu costurile de întreţinere,deasemenea s-a mai discutat despre recunoaşterea diplomelor universitare în toate statele UE sau creearea unui fond special, în cadrul fondurilor structurale, care să finanţeze idei de afaceri ale tinerilor.

dscf1690

Membrii Colegiului Director al OTPD-L au vizitat Parlamentul European şi Comisia Europeană, având o serie de discuţii la sediul YEPP – Organizaţia de Tineret a Partidului Popular European – cu reprezentanţii acestei organizaţii la care OTPD-L va adera pe parcursul acestui an.

dsc00453

În cadrul întâlnirii reprezentanţii celor două organizaţii de tineret au discutat despre strategia privind alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc anul viitor precum şi perspectiva organizării unor seminarii politice pentru tinerii.

dsc00464

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OT PD-L) a protestat la Parlamentul European faţă de amprentarea cetăţenilor români din Italia, punându-şi amprentele pe post-it-uri pe care le-au lipit pe căsuţele de corespondenţă ale europarlamentarilor italieni.

dscf1641

,,Protestul nostru ar trebui să atragă atenţia europarlamentarilor italieni asupra măsurilor aberante ale Guvernului italian. Această situaţie nu are cum să rămână aşa. În marea familie europeană din care şi România face parte, discriminarea rasială nu-şi mai are locul” a declarat Elena Băsescu, secretar general al OT PD-L.

dscf1692

Europarlamentarul Monica Iacob Ridzi, preşedintele OT PD-L, susţine la rândul său că ,,protestul nu are de ce să-i supere pe italienii din Parlamentul European, şi vor înţelege că măsurile luate de Guvernul italian încalcă legislaţia europeană şi drepturile fundamentale ale omului.”

dscf1701

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: